Teodor Meleșcanu, mesaj la final de mandat: Ca ministru, mi-am asumat întotdeauna și reușitele și eșecurile

Teodor Meleșcanu, mesaj la final de mandat: Ca ministru, mi-am asumat întotdeauna și reușitele și eșecurile
Publicat: 24/07/2019, 16:54

„De-a lungul multor decenii mi-am dedicat viața și activitatea profesională promovării intereselor României. Din fericire, cariera profesională mi-a oferit oportunitatea de a face acest lucru în calitate de diplomat, om politic, ministru și profesor. Întotdeauna am rămas, prin activitatea mea, devotat obiectivului dezvoltării societății românești, obiectiv pe care mi l-am propus încă dinainte de momentul în care am devenit diplomat. A fost cel mai important țel pe care l-am avut în carieră și linia directoare a mandatelor mele de ministru, inclusiv a celui care tocmai s-a încheiat. În aceste decenii de activitate intensă am fost privilegiat să am un rol activ în evoluția istoriei naționale și în drumul, uneori anevoios, parcurs de România spre consolidarea democratică și integrarea în spațiul euroatlantic. Acesta din urmă rămâne un punct de reper ca spațiu de civilizație și valori din care Națiunea Română face parte prin spirit și destin istoric. A fost o onoare pentru mine să reprezint voința întregii societăți românești în relațiile internaționale ca ministru al afacerilor externe în mai multe Guverne și să conduc Diplomația Română în timpul primei poziții de conducere pe care țara mea a deținut-o la nivelul Uniunii Europene”, a afirmat Teodor Meleșcanu, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Meleșcanu a mai spus că prin faptul că a fost ministru a servit interesele românilor și ale țării și nu pe cele ale politicienilor.

„Pe parcursul acestui mandat au fost multe reușite, chiar dacă contextul intern și internațional nu a fost unul întotdeauna prielnic unei activități diplomatice consecvente. Aceste reușite sunt cu atât mai satisfăcătoare pentru mine, cu cât reprezintă încununarea eforturilor pe care le-am depus pentru promovarea oamenilor valoroși și tineri, capabili să asigure viitorul Diplomației Române. Ca ministru și lider politic, mi-am asumat întotdeauna și reușitele și eșecurile, chiar dacă acestea din urmă s-au datorat unor situații insurmontabile. Calitatea de ministru mi-a oferit șansa de a servi interesele românilor și ale României și nu pe cele ale oamenilor politici. Acest crez reprezintă un câștig durabil, care nu poate fi șters de anumite neplăceri și obstacole create de-a lungul timpului”, a explicat fostul ministru de Externe.

El a precizat că are încredere și este optimis în ceea ce privește viitorul diplomației române, aducând în discuție și succesul Președinției române la Consiliul UE.

„Cred cu tărie în acest viitor, bazându-mi optimismul pe reușita deplină a mandatului la Președinția Consiliului Uniunii Europene, un test de maturitate europeană trecut cu succes, care a dus la afirmarea diplomației române pe scena regională și internațională ca un corp de elită ce merită respectul și admirația partenerilor României. Îmi doresc ca tinerii diplomați să continue și ei să creadă în misiunea ce le-a fost încredințată, conștienți că sunt întruparea prezentă și speranța pentru viitor a unei tradiții diplomatice cu o istorie ilustră. Dorința de a promova tineri valoroși s-a bazat pe convingerea că este de datoria noastră, a celor împovărați de experiența unei lungi și bogate cariere, să folosim această experiență pentru a-i impulsiona pe cei în care vedem viitorul. Mi-am dorit ca această abordare să-mi marcheze mandatul de ministru și sunt mândru de reușitele profesionale ale celor pe care i-am promovat. Chiar dacă mandatul meu s-a încheiat, le rămân profund recunoscător pentru colaborarea avută și le doresc să rămână încrezători în capacitățile lor”, a completat Meleșcanu.

Fostul ministru a mai precizat că finalul mandatului său vine într-un moment în care diplomația română se bucură de un nivel foarte ridicat de încredere.

„Diplomația este mai mult o artă decât o meserie și este un domeniu în care eforturile pe care le depunem în fiecare zi sunt mai degrabă puțin mediatizate, la fel cum sunt și aprecierea și respectul de care ne bucurăm, în calitate de diplomați români, în contactele pe care le avem cu partenerii internaționali. Finalul mandatului meu survine într-un moment în care diplomația română se bucură de un nivel foarte ridicat de încredere, recunoaștere și respect la nivel internațional, lucru pe care l-am simțit în toate întâlnirile pe care le-am avut cu partenerii internaționali ai României. Este moștenirea pe care mi-am dorit întotdeauna să o las în urma activității mele diplomatice și cea mai înaltă formă de evaluare a unui diplomat. În calitate de om politic, voi rămâne un susținător al diplomației române și un ambasador al diplomaților între politicieni”, a conchis Teodor Meleșcanu.

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretele pentru numirea lui Nicolae Moga la Ministerul de Interne, a Ramonei Mănescu la Ministerul Afacerilor Externe și a lui Mihai Fifor în funcția de vicepremier pentru parteneriate strategice. Cei trei au depus tot miercuri jurământul la Palatul Cotroceni.

Totodată, șeful statului a luat act și de demisia fostului ministru de la Afaceri Interne, Carmen Dan, dar și cel prin care Teodor Meleșcanu este revocat din funcția de șef al MAE.

Încă de la finele lunii mai, europarlamentare, Klaus Iohannis cere demiterea de urgență a miniștrilor de Externe – Teodor Meleșcanu și de Interne – Carmen Dan pentru modul defectuos în care au fost organizate alegerile în țară și străinătate.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal